Fursecuri cu jeleu

In primul rind, va urez tuturor 'La multi ani!' in Noul An Twenty-Twenty-Too (nu am inventat eu gluma asta, dar e buna, recunosc). Iar in al doilea rind, ma bucur sa revin pe blog, dupa o lunga absenta. Cind au trecut atitia ani? Nu stiu exact.. De ce nu am mai publicat retete? Pai am tinut o cura de slabire. Glumesc, desigur. Altfel as fi revenit cu un smoothie ceva, nu cu dulciuri.

In sfirsit, mai bine mai tirziu decit niciodata.

Publicarea retetei de fata este cu doi pasi in urma evenimentelor, adica ar fi fost mult mai utila inainte de sarbatori, insa m-am hotarit sa o scriu totusi, altfel risca sa ramina in dosarul Draft, ca multe altele.. Realizez acum, in timp ce scriu, ca zilele acestea se sarbatoreste Craciunul ortodox 'pe vechi'. Celor care sarbatoresc acum, le urez din toata inima 'Craciun fericit!'. Tin foarte bine minte cum bunicii mei, care erau 'pe stil vechi' (asa cum le placea lor sa spuna), refuzau cu indirjire colindatorii din 24 decembrie, recomandindu-le in acelasi timp sa revina peste doua saptamini :) Nu mai reveneam decit noi, nepotii, care ne bucuram, evident, de runda a doua de cadouri si mese festive.

Reteta de azi este despre fursecuri cu jeleu si este din aceeasi categorie cu una deja publicata pe acest blog, categoria fursecurilor care se fac in perioada sarbatorilor de iarna. In tarile vorbitoare de limba germana, aceste prajiturele sunt cunoscute sub numele de 'Spitzbuben'. Sincer, m-am intrebat de mai multe ori ce o fi insemnind numele acesta, caci asa, direct, nu il pot asocia cu nimic din cita germana stiu eu. Chiar am dat acum o cautare pe google translate si mi-a tradus in engleza ca fiind 'rascals', iar in romana .. 'ticalosii'. Ei, nu o fi chiar asa, nici google nu le stie pe toate.

Pentru aceste fursecuri am primit foarte multe laude, recunosc cu falsa modestie. Am toata increderea ca laudele nu sunt deloc exagerate. Fursecurile sunt foarte gustoase si arata super, 'ca la magazin', cum au spus mai multi. Cred si eu ca arata ca in productie de serie, ca doar avem mina 'facuta', dupa atitea runde. Spun 'avem', pentru ca nu le fac aproape niciodata singura, ci de obicei impreuna cu copilul. Mama e cu managementul, finisarile si controlul de calitate, copilul cu munca de jos, mai prost platita, dar plina de satisfactii ne-profesionale. 

Sa trecem la detaliile tehnice.

Ingrediente:

- 500 g faina

- 350 g unt rece

- 160 g zahar pudra (o parte se poate inlocui cu 1 -2 pliculete de zahar vanilat)

- 1 ou

- optional: coaja rasa de la o 1/2 de lamiie, un pic de scortisoara

- jeleu de fructe (gutui, coacaze..)

- zahar pudra pentru decorat 

Mod de preparare:

Fac aluatul intotdeauna cu robotul de bucatarie, folosind lama in forma de S, asa cum se vede si in aceasta postare. Intii mixez faina, zaharul, untul rece (eu il tai initial in bucatele) si eventualele condimente (coaja de lamiie..), apoi adaug oul si mixez pina se obtine un aluat nisipos. Cantitatea de aluat este cam la limita pentru robotul meu, asa ca trebuie sa opresc robotul o data sau de doua ori: dau la o parte capacul si mai amestec manual compozitia cu lingura. Altfel, ramine pe margine faina neincorporata in aluat. 

Atentie, mixatul nu dureaza mult, ci pina atunci cind aluatul este omogen, nisipos catre foarte usor inchegat. Poate e o descriere oarecum confuza, insa cel mai simplu se intelege prin exercitiu repetat, nu avem ce face.

Compozitia se rastoarna cu grija intr-un castron, se framinta scurt cu mina, se aduna intr-un aluat compact care se inveleste in folie alimentara si se tine la frigider pentru aproximativ o jumatate de ora. S-a intimplat sa-l uit in frigider chiar si o zi. Nu e nici o problema, insa e nevoie sa-l scoatem si sa-l lasam la temperatura camerei sa se inmoaie, altfel este prea rigid pentru procesare imediata.

Din aluat se rup bucati care se ruleaza in foaie subtire de citiva milimetri (sa zicem 4 mm..)

Se decupeaza folosind formele preferate. O stea si o inimioara, in cazul de fata. Exista doua categorii de 'piese' componente: cu si fara gaura. Cele 'fara' sunt folosite la baza fursecurilor, iar cele 'cu' sunt partea superioara, evident.

Gaurile se pot obtine folosind un tool oarecare, dupa inspiratia si rechizita fiecaruia. Noi avem o chestie speciala metalica cu care se scoate cotorul de mere, am descoperit din intimplare ca e buna si la gaurit aluatul de fursecuri. 

Fursecurile 'cu' si cele 'fara' gaura sa coc in transe separate. Altfel, daca le-am mixa in aceeasi tava, cele care au mai putin material ar tinde sa se coaca mai repede. Poate nu este o diferenta semnificativa, insa noi asa facem. In plus, aceasta strategie are avantajul ca usureaza contabilitatea, scopul fiind sa avem o paritate 1:1 intre cele doua categorii.

Intr-o tava intra cam 20 de bucati: 4 rinduri à cite 5, asa cum se vede mai jos.

Se coc pe sina din mijloc, la ~175° C, cuptor preincalzit, pentru aproximativ 10 minute. Atentie, trebuie pus un timer si urmarite cu grija. Sunt gata cind sunt usor rumenite pe margini. Daca nu, mai pot fi lasate un minut - doua la copt. Se scot apoi din cuptor si se lasa ceva timp (iarasi cam 10 minute..) la racit in tava, caci altfel sunt prea fragile pentru a fi manipulate.

Se transfera apoi pe o tava incapatoare sau pe o folie de pergament, pe masa.

Se repeta procesul de cite ori este nevoie (ies vreo .. 6 tavi in total? nici nu mai stiu exact..). La final, cind aproape ne-am pierdut speranta ca nu se mai termina munca asta o data si, in plus, s-a descarcat si headsetul in mijlocul unui podcast pe spotify, avem.. un munte. 

Dupa care urmeaza sa mutam muntii din loc. In clipa asta s-a cam dus cu forta de munca de imprumut si copilul e dispus numai sa stea la citeva poze, chipurile ea face si restul, insa adevarul il stie numai avatarul ei din Roblox.

Pasul urmator este lipirea fursecurilor cu jeleul de fructe. Ultima data am avut unul de gutui. Am folosit in total o jumatate de borcan (din cel de la Bonne Maman, asta s-a intimplat sa am). Am incalzit jeleul intr-o craticioara, la temperatura mica, amestecind din cind in cind cu o lingura.

Se pensuleaza jumatatile intregi, fara a exagera cu cantitatea. 

Jumatatile cu gaura se lipesc cu grija. Nu e nevoie sa le pensulam cu jeleu si pe ele. Cind am terminat de asamblat toate fursecurile, dam cu zahar pudra deasupra, folosind o mica strecuratoare, de exemplu strecuratoarea de ceai.

Se finalizeaza adaugind cu lingurita cite un pic de jeleu in mijloc fiecarui fursec.

In concluzie, rezultatul se lasa vazut, dar munca din spatele lui ia ceva timp. Nu e o treaba complicata, nu e rocket science, dar, daca e facuta in echipa, poate sa fie chiar distractiv. In plus, daca nu se descarca inopinat headsetul, te poti pune la punct cu ultimele stiri din piata crypto, sau cu ultimele stiri din politica (sau mai bine nu).

Pide cu spanac si feta

Azi am facut pentru masa de prinz pide cu spanac si feta. Reteta am descoperit-o pe net acum citeva luni. Nu din intimplare, bineinteles, caci lucrurile se leaga mereu unele de altele. Mi-a atras atentia pentru ca fusesem sensibilizata deja cu ocazia asa numitei 'saptamini grecesti' de la unul din supermarketurile locale. Remarcasem cutia cu pide cu spanac, congelate bineinteles. Imi placuse cum aratau in poza pe cutie, insa nu am cumparat. Foarte rar cumpar chestii congelate de genul pizza sau alte mincaruri gata facute, nici eu nu stiu exact de ce (poate cred ca ingredientele sunt de provenienta incerta?? poate nu-mi place ca nu am idee unde si in ce conditii au fost preparate??). In fine, cind am vazut reclama la retete de genul acesta pe net (din pacate nu mai stiu unde anume...), am devenit atenta si am selectat una care mi s-a parut mai simpla de facut. Am avut noroc cu ea, caci mi-a reusit din prima. Exceptind faptul ca presupune un aluat (adica e nevoie de timp pentru framintare + dospire), restul, adica umplutura si asamblarea, este floare la ureche, pot face si copiii. Ok, daca vrea cineva sa se complice, atunci poate sa foloseasca spanac proaspat in loc de la congelator, pe care sa-l opareasca, sa-l stoarca si sa-l toace, dupa motto: cine nu are de lucru, atunci sa taie frunze de spanac! (glumesc, dar am facut chestia asta de citeva ori..)

Avocado cu rodie si nuci

Daca doresc sa maninc intr-o zi ceva sanatos, satios si gustos in acelasi timp, imi pregatesc aceasta.. cum sa-i zic??... salata? Oricum i-as zice, e un fel de mincare ideal pentru mine. Are exact trei componente principale: avocado (il iubesc!), rodie (ador!) si miez de nuca (imi place mult). Poate avocado si rodia nu sunt cele mai traditionale produse romanesti si, drept sa spun, nici nu le folosesc de multa vreme. Insa, de cind cu supermarketurile si importul masiv de alimente din toate colturile lumii, aceste lucruri altadata exotice (cel putin pentru mine) au devenit niste alimente uzuale, pe care le pot achizitiona de la magazinul din coltul strazii, pentru o suma modica.