Pages

Saturday 11 April 2015

Cozonac


Am facut cozonacul din poza acum o saptamina, de Pastele catolic. Nu pentru noi, ci l-am daruit vecinilor. Dar am profitat de ocazie sa fac citeva poze, ca sa finalizez postul de fata, inceput inca de dinainte de Craciun si lasat in standby pina la urmatoarea ocazie.. Nu a fost simplu deloc sa-l fotografiez. Daca l-as fi putut taia, as fi avut poate o sectiune faina de pus in poza, ar fi iesit o 'compozitie' mai interesanta. Insa asa, ditamai babanul, nu se lasa deloc imortalizat intr-o ipostaza avantajoasa. Am incercat sa-l fotografiez din diferite unghiuri, de sus, din lateral, sa-l prind ba pe tot, ba numai o bucata, insa fara rezultate multumitoare. Joaca asta a durat ceva, pina am zis stop, asa nu merge. Trebuie sa apelez la ajutoarele mele in bucatarie aka cobaii mei, mai precis pisica si copilul. Pisica nu a fost de acord sa colaboreze (facusem greseala s-o hranesc inainte, deci dormea), insa m-a salvat copilul care a cedat in urma unui mic schimb de servicii (nu are rost sa intram aici in detalii). Asadar copilul a tinut plictisit in brate cozonacul (atunci mi-am dat seama ca pisica ar fi fost subdimensionata pentru treaba asta..) si asa in sfirsit si in cele din urma am reusit sa surprind cozonacul dintr-un unghi care sa-i puna in valoare adevarata maretie.

Sunday 5 April 2015

Oua rosii vopsite cu frunze de ceapa


Pai cam asta-i 'reteta'. Titlul spune totul. Oua vopsite in rosu folosind foi de ceapa. Prea multe nu mai sunt de zis. Dar cum despre ORICE se poate spune ORICIT de mult (adica se poate divaga intr-o infinitate de moduri), sa spunem si aici o mica poveste. Vopsitul oualelor de Pasti asadar este o indeletnicire traditionala, stramoseasca, deci inevitabila la casa omului. Bunica, de exemplu, le vopsea folosind un colorant de provenienta indoielnica (am retinut insa foarte bine altceva si anume metoda cu patrunjelul si ciorapul - adica lipea pe oul crud o frunza de patrunjel si apoi invelea totul intr-o bucata de ciorap, din acela fin, de dama, cred ca intelege toata lumea; asa se obtinea un interesant model floral). Eu personal am aplicat diverse metode, cu coloranti de provenienta foarte clara, insa cu rezultate destul de slabe. De exemplu, am folosit niste pastilute divers colorate pe care le dizolvam in cite un pahar de apa, in care puneam apoi oul deja fiert pret de minute bune, ca sa obtin in final niste oua colorate pastel, dar de un pastel cam spalacit si lipsit de personalitate. Am mai aplicat o alta metoda care presupunea sa torn colorant dintr-o fiola de plastic pe o manusa (precum cele chirurgicale). Manusa fiind imbracata pe mina, evident. Ei bine, folosind aceasta manusa, intindeam (prin frecare) culoarea pe ou, de iesea ceva viu colorat ce-i drept, insa destul de suspect ca model, parerea mea. O treaba cam murdara, am avut senzatia ca ma joc de-a Jack Spintecatorul (e clar ca virgula colorantul nu ramine numai pe manusa, nu?). In fine, experiente lipsite de glorie.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...