Tarte flambée (Flammkuchen)

Cind vreau sa maninc pizza dar nu am timp pentru facut aluatul (care aluat are nevoie de cel putin o ora sa dospeasca), atunci recurg la alternativa mai rapida. La tarte flambée. Ok, pentru cine are obiectii - as putea sa merg la o pizzerie sau  sa-mi comand o pizza acasa sau sa cumpar una de la supermarket si asa mai departe, dar, evident, nu despre asta vreau sa vorbesc in postarea de fata.
Tarte flambée este foarte populara in Alsacia, din cite am observat. Poate chiar provine din spatiul francez (tema de cercetat pentru curiosi). Cred ca exact acolo am mincat pentru prima data (sau la un tirg de Craciun nemtesc?? Nu mai stiu.) Seamana intradevar cu o pizza, insa se deosebeste de aceasta prin citeva chestii: aluatul este foarte subtire, aproape crocant, fara drojdie, iar toppingul se rezuma la doua-trei ingrediente. Este relativ simplu de facut si are un gust super.

Prajitura cu brinza (Russischer Zupfkuchen)

In sfirsit, prima mea prajitura cu brinza de care sunt multumita. Nu am stiut niciodata sa fac o prajitura cu brinza asa, calumea. Ok, au mai fost citeva tentative cu retete de pasca, insa nu pot spune ca am avut cu ce ma lauda. Bineinteles, retete sunt pe net cu carul, nu am de ce ma plinge. Am si incercat citeva de-a lungul timpului, insa fara un succes deosebit. Aceasta mica si trista istorie a prajiturilor cu brinza din repertoriul meu culinar s-a bucurat de o turnura neasteptata (si fericita) acum citeva saptamini, cind o colega de servici (de fapt, singura colega a mea din tot departamentul) a avut inspiratia sa ne aduca prajitura din poza. O "Russicher Zupfkuchen" in limba lui Goethe. In limba lui Ion Creanga ar suna cam asa (traducere foarte libera): "prajitura ruseasca cu pete maro ca de vaca". Sau "prajitura ruseasca cu pete maro ca de dalmatian". Suna cam ciudat, insa e o traducere foarte potrivita, parerea mea. Seamana foarte bine fie cu pielea unei vaci patate (stiti vaca Milka?) sau cu blana unui ciine dalmatian, in functie de imaginatia fiecaruia.
Aceasta imagine nu-mi era dealtfel straina. Cred ca sunt destul de comune pachetele acelea din supermarket, cu (aproape) toate ingredientele intr-o cutie, de la Dr Oetker (si nu numai); printre ele fiind si prajitura noastra.

Bombonele cu susan si carob

Poza de mai sus vrea sa sugereze o floare, pe un pat (alb) de fulgi de cocos, peste care picura nistre stropi de.. simburi de migdale. Am tinut sa fac aceste precizari pentru ca imi dau seama ca nu e evident pentru toata lumea. Nu oricine este inzestrat cu talent artistic si nu oricine este destul de perspicace ca sa desluseasca la prima vedere misterul unei creatii spontane, revelate pe masa din bucataria mea. In fine, aceasta ultima creatie culinara mi-a dat batai de cap cu prezentarea artistica pentru public. Cum sa prezint avantajos niste bilute tavalite prin carob? Singura solutie a fost o improvizatie. Am chemat pisica, care a venit (vine mereu cind o chem), dar a si plecat imediat (pisica este o fiinta ingrata, actionind in general numai in functie de interesul personal, deci acolo unde miroase a carne). Am chemat copilul, care din fericire a venit si a acceptat sa tina farfuria orientata spre lumina, asa cum a fost instruit. Dupa care a taiat-o imediat inapoi in camera sa, inarmat cu recompensa - tableta, promisa pentru o jumatate de ora (jumatate de ora masurata intr-un univers paralel, unde timpul curge complet altfel, conform teoriei relativitatii, pe care copiii o inteleg (si o exploateaza) mult mai bine decit mamele).