Placinta cu dovleac

"Am sa fac placinta cu dovleac!" "Yupiii!" - entuziasm general. Copilul s-a bucurat de un nou desert, nemaiincercat pina atunci. Am facut asadar placinta, care a iesit foarte buna, insa am mincat-o numai noi doi, copilul a gustat si a strimbat din nas (Bleah.. nu-mi place!). De ce nu i-a placut, nu stiu.. Ma rog, placinta chiar a fost buna. Am intentionat initial sa fac cu foi de casa; asta ar fi fost pentru mine o premiera. Plus ca nici nu aveam o reteta de foi. Sorry, gasisem o reteta, cea de la Laura Laurentiu, insa am avut mari dubii ca voi reusi sa obtin o foaie atit de subtire si atit de mare, mai mare decit masa, fara sa obtin efectul 'ciorapi de plasa'. Sa nu uitam deasemenea ca sunt fericita posesoare a unei pisici, care abia asteapta sa-si aduca contributia personala in bucatarie. Asa ca am cazut victima industriei alimentare, adica m-am dus la supermarket si in schimbul a doi euro si ceva am achizitionat un pachet de foi de placinta, mai precis zece foi subtiri ca hirtia. Dovleacul fusese achizitionat mai demult, un exemplar aratos de vreo 2 kilograme, cu care copilul s-a jucat de-a Halloween-ul. Dovleac 'Butternut', in forma de para, extraordinar de parfumat, il recomand la toata lumea. Umplutura am facut-o dupa reteta Laurei Laurentiu (multumesc!), a iesit excelenta.

Paine cu lapte

Pentru ca tot am dat jos din pod masina de paine, am facut o paine alba cu lapte, si impletita in 6 pe deasupra. Ca orice aluat dospit, ia ceva timp, insa din fericire aluatul il pregatesc intotdeauna cu masina de paine, din motivele mentionate la placinta cu mere. Deci de munca bruta a framintatului am scapat, am nevoie numai de un pic de rabdare si atentie.. Va prezint pe tava de argint o paine alba in interior si cu crusta aurie la exterior (in poza e mai aurie decit in realitate; deh, efecte speciale de la lumina luminarii..)

Pe Valea Vinului, in Alsacia

Haut-Königsbourg

La inceputul lui octombrie, avind citeva zile libere si vremea fiind deosebit de buna, am luat decizia spontana de a face o scurta excursie in Alsacia. Planul fusese de fapt sa mergem mai departe, la Marea Nordului, insa, din motive de bad management, a picat. Asa ca, din golul si dezamagirea create de anularea acestui plan initial, a reinviat vechiul proiect, mereu trecut in standby, 'Alsacia'. Caci de cite ori ne propuneam sa mergem acolo, ba era vremea proasta, ba era cineva bolnav, ba nu mai aveam chef. Aveam deja citeva adrese de hoteluri/pensiuni, stiam in mare ce e de vizitat, drumul nu e lung, deci ne-am hotarit repede. Am dat citeva telefoane si in cele din urma am gasit cazare pentru o noapte la o pensiune, intr-un sat numit Neubois.

Placinta cu mere

Seria prajiturilor cu mere continua! Dupa tarta cu mere, care este grozava atit ca gust cit si ca aspect, am facut acum o placinta. Creatie personala de data aceasta. De fapt semi-personala, caci reteta aluatului o am de la o 'coronita cu fistic, nuci si jeleu de fructe' deosebit de gustoasa si frumoasa (sper sa postez reteta cindva). Insa pentru ca devenise aproape necesar sa fac o placinta (si nu o tarta!) - din motive de vazut la altii si vrem neaparat si noi - am nascocit aceasta reteta, banuind ca n-are ce sa fie rau. Da, mi-a luat ceva timp; nu munca efectiva este de durata, ci timpii de asteptare sunt destul de lungi. Practic, cam ca la un cozonac, aceeasi poveste. Cind avem de-a face cu un aluat framintat/dospit, trebuie sa asteptam, asta e. Iar eu de fapt si de drept nici nu ar trebui sa ma pling prea mult, caci aluatul il pregatesc de foarte multi ani de zile cu ajutorul masinii de piine, de care sunt extrem de multumita. Ultima data cind am framintat la mina a fost acum vreo 10 ani: promisesem sa fac doi cozonaci pentru un party la servici, asa ca in ziua precedenta ne-am pus amindoi pe treaba; am framintat pe rind aluatul dupa metoda clasica - cu miinile pline de ulei boxam bila de aluat, dupa care o ridicam la o altitudine de cel putin juma de metru si apoi - poc - dadeam cu ea de masa din bucatarie, de se clatina tot blocul; pe la 10 noaptea vecinii nu au mai rezistat si au inceput sa ne bata in calorifer. Nu e nici o gluma, it is a true story. O munca de salahor, insa rezultatul a fost absolut spectaculos. Am obtinut cei mai pufosi cozonaci EVER, ne-egalati de atunci. Insa raportul cozonac-munca nu se justifica totusi, prea multa munca/chinuiala. Capitol inchis, deci. Sa framinti aluatul cu mina e ca si cum ai spala rufele la mina in loc de a folosi masina de spalat, sau e ca si cum ai da cu matura prin toata casa in loc de aspirator sau.. sau.. sau nenumarate alte exemple. Parerea mea sincera, nu se merita, cel putin in zilele noastre, de cind s-a inventat MASINA. Care masina da rezultate asa de bune. Ca de exemplu in cazul de fata, al placintei cu mere:

Castane la cuptor

Urmarea fireasca a postului precedent (cules de castane la Muntele Maimutelor - un titlu interesant, nu-i asa) este o reteta pe baza de castane. Concret, am facut castane la cuptor. Rectificare: nu eu am facut, ci THE Husband aka THE 'Head' of the family. Caci da, se mai intimpla si minuni pe lumea asta, ce-i drept incadrate la categoria 'retete cu un singur ingredient'.. Lasind gluma la o parte, THE Man chiar si-a facut treaba temeinic (in veci nu as fi avut atita rabdare sa pregatesc castanele pentru copt) si rezultatul s-a lasat vazut: cele mai bune castane coapte pe care le-am mincat vreodata, mai bune decit cele achizitionate de la magazin si chiar decit cele cumparate din tirgurile traditionale de Craciun. Probabil si pentru ca erau super proaspete, si pentru ca erau de la Muntele Maimutelor, si pentru ca le-am cules chiar noi si pentru ca.. In sfirsit, ne-au placut la toti.

Am cules castane la Muntele Maimutelor

Pentru a continua seria de succes a 'culesului de..' (cules de migdale, cules de alune, cules de capsuni..), de data aceasta avem ca subiect castanele. Vorbesc de cele comestibile bineinteles. Am cules de altfel si din celelalte, necomestibile (cel putin nu pentru human beeings!?), deci numai decorative, din care fac copiii la gradinita caluti, purcelusi, girafe si alte lucruri neidentificabile; dar nu despre ele vorbim aici. Deci, ca sa revin la subiect: am cules de curind castane comestibile. De data aceasta a fost o pura intimplare. Nimic planificat (singurul castan din padurea invecinata pe care il cunosteam trecuse de mult in uitare, dat fiind faptul ca in ultimii ani ne-au luat-o altii inainte). Asadar, am facut weekendul acesta o scurta excursie in Alsacia, pe Valea Vinului (La Route du Vin), excursie inceputa cu o vizita la Muntele Maimutelor.

Tarta cu mere

Acum este sezonul merelor si al nucilor, deci o tarta cu aceste doua ingrediente este cit se poate de potrivita. In ultimele citeva zile am facut tarta cu mere de doua ori si a fost bataie pe ea. Plus ca arata si bine, datorita 'gratarului' sau 'grilajului' de deasupra. Pare mai mult decit e, de fapt. In realitate arata si mai bine decit in poza de sus, facuta din pacate 'la lumina luminarii', caci da, a sosit toamna, s-au scurtat zilele, iar tartele mele nu mai rezista intregi pina a doua zi, ca sa faca sedinta foto la lumina naturala.
Va recomand sa o incercati, nu e greu de facut, e foarte buna si e de efect.