Acum ceva timp in urma, cind am avut un surplus de migdale proaspete, culese chiar de noi, am 'inventat' o reteta de bomboane cu migdale si susan, in ideea de a avea un desert, un 'dulce' sanatos. Reteta aceea insa a derivat de la o alta - a pastei de susan cu miere si zeama de lamiie, tema postarii de fata.
Aici voi face mai intii o mica paranteza. Nu tin neaparat sa avem la fiecare masa un desert, chiar mi se pare daunator acest obicei si incerc sa-l raresc cit se poate de mult. Insa, constat din ce in ce mai des cit de prezente si de nenumarate sunt dulciurile in alimentatia majoritatii familiilor. Si se porneste 'de la radacina': de la cele mai fragede virste si din locurile unde DE FAPT ar trebui sa se practice o alimentatie naturala, sanatoasa. Exact acolo unde NU ar trebui sa se intimple: in familie si la gradinita / scoala. Dau citeva exemple: la gradinita copiii primesc ca o mica recompensa din partea educatoarelor bomboane gumate (din seria Haribo, cine nu cunoaste celebrii Gummibaerchen? / ursuletii gumati); la zilele de nastere se consuma pe linga obisnuitul tort o gramada de dulciuri de comert de toate formele, consistentele si culorile; tot la zilele de nastere, copiii invitati primesc la plecare cite o punguta cu tot felul de chestii dulci (bombonele, gume de mestecat, lolly pops etc) - chiar eu personal am pregatit astfel de pungute si m-am trezit umplindu-le cu tot felul de 'prostii'. Ce sa mai vorbim de kilogramele de dulciuri de la carnaval si Halloween. Hai, sa zicem, zilele de nastere, carnavalul si Halloweenul sunt niste exceptii, treaca-mearga, se mai accepta, mai inchidem un ochi, insa ce este cu adevarat rau, daunator, e avalansa zilnica de dulciuri: bomboane/ gume/ ciocolati pe care copiii si le impart la locul de joaca sau la gradinita / scoala (caci multi au acces nelimitat la 'cutia cu bunatati' de acasa sau primesc la pachet, de la parinti sau bunici). Desertul cu care ne-am obisnuit la mesele principale. Ciocolatile care ni se 'agata' de mina si aterizeaza in cosul de cumparaturi cind mergem in supermarket. Prajiturile pe care le achizitionam cind ne ducem la chiosc ca sa cumparam de fapt numai o paine.. Constat ca si eu personal fac foarte des tot felul de prajituri, tarte, muffins, checuri si tot felul de chestii asemanatoare. Ati vazut cit de multe retete de deserturi sunt pe blogul de fata, in comparatie cu retetele celelalte? In fine, vreau sa spun ca aceasta avalansa de zahar (plus coloranti si multe chimicale in cazul lucrurilor cumparate din comert) NU are cum sa fie buna pentru nimeni, cu atit mai putin pentru copii. In incercarea de a contracara cit de cit acest fenomen, cred ca metoda potrivita nu e lupta directa / blocarea totala a invaziei zaharului, ci instaurarea, in cadrul familiei - mediu pe care il putem cit de cit controla, al unui 'regim' al dulciurilor care sa fie in limitele bunului simt. O tehnica ar fi oferirea de alternative sanatoase. Cu tact, in pasi mici si cu multa discretie adica. Caci daca am declara in fata familiei 'de acum inainte nu mincam decit sanatos', atunci succesul ar fi 'garantat' :) - din motive de incapatinare sau datorita unei reactii de impotrivire, mai mult sau mai putin subconstiente, restul familiei ar sabota, fatis sau pe ascuns, aceasta initiativa laudabila.
Ca sa revin la subiectul retetei de azi: pasta de susan e o chestie descoperita intr-o vreme in care a existat banuiala ca sufar de lipsa de calciu (ipoteza neconfirmata ulterior de analizele de singe). Cautind eu asa cu ajutorul lui Doctor Google dupa un tratament pentru preusupusa mea lipsa de calciu, am dat aici peste ceva care mi-a trezit interesul, si anume o cura cu susan: timp de 3 luni de zile, 20 de zile pe luna, se maninca dimineata cite o lingura de susan rasnit amestecat cu lamaie si miere. Ceea ce am si incercat atunci sa pun in aplicare. Ok, nu am fost consecventa, nu am dus la capat nici un tratament, mai ales ca pe parcurs am aflat ca nu am lipsa de calciu, insa din acel moment am ramas cu bunul obicei de a consuma periodic susan. Intotdeauna folosind seminte crude, pe care le-am risnit.
Pasta cu susan, miere si lamaie s-a transformat incet intr-un desert. E suficienta o cantitate mica (ingredientele date mai jos sunt pentru.. 3 persoane). Pasta e consistenta si taie orice pofta de alt dulce. Incercati, rau nu are cum sa fie:)
Ingrediente:
- 3 linguri de seminte crude de susan
- 1 lingura de zeama de lamaie
- 1 lingurita de miere (sau dupa gust)
Mod de preparare:
- Susanul se macina. Eu folosesc risnita electrica de cafea. E un aparat pe care l-am achizitionat de altfel special pentru aceasta operatiune. (Boabe de cafea nu am macinat niciodata, pentru ca nu beau cafea).
- Faina de susan se amesteca cu zeama de lamaie si miere, pina se obtine o pasta. Incepeti mai intii cu jumatate de lingura de suc de lamaie si o lingurita rasa de miere. Dupa gust, mai adaugati miere / lamaie, fara sa exagerati cu nici unul din aceste doua ingrediente. Bineinteles, NU folositi pentru acest pas risnita electrica (asta ar fi culmea, nu?). Pasta se face rapid cu ajutorul unei lingurite normale.
No comments:
Post a Comment