Salata Caprese

Salata Caprese este unul din Hit-urile verii acesteia. Nu ca n-as fi cunoscut "reteta" de mai multa vreme (am folosit ghilimelele pentru ca e mult spus reteta, evident). O stiam foarte bine, este prezenta in mai toate blogurile culinare pe care le citesc eu. Mai mult, de fiecare data cind mergem la italianul nostru din oras, ne serveste, de obicei, ca aperitiv, o mica portie de salata caprese. In orice caz, traiam cu impresia ca e o chestie mai mult asa, pentru mese festive, pentru 'musafiri'. Ca deh, la mama acasa mincam salata de rosii cu ceapa si castraveti, de vreo doua zeci de mii de ori mai gustoasa de altfel decit salata caprese. Nu stiam ca rosiile mai pot fi valorificate si altfel, intr-o combinatie chiar mai simpla. Iar daca pui deasupra si un nume oarecum exotic (caci haina il face pe om, ase cum se stie prea bine), atunci creste semnificativ valoarea produsului. Echivalentul romanesc ar fi 'rosii cu brinza', dar suna banal si cam de la tara, nu? Nefiind vorbitoare de limba italiana si dind dovada de o grava lipsa de cultura culinara, am crezut multa vreme ca numele vine de la 'capra', adica brinza de capra. Pina cind am inceput sa fac si eu salata asta si am citit pe ambalaj ca bilele de mozzarella sunt din lapte de vaca sau de bivolita. Pina acum n-am dat de nici unele din lapte de capra.. Or fi, dar nu le-am descoperit eu. In fine, m-am lamurit cindva ca termenul de 'caprese' trebuie sa provina dintr-o alta sursa. Am clarificat abia acum zece minute cum vine treaba, adica am cautat pe blogul Laurei Adamache (unde stiam ca voi gasi reteta) si am inteles ca numele vine de la insula 'Capri'. Asadar, inca un mister elucidat.

S-a intimplat sa avem in mai niste musafiri la brunch, pentru care am pregatiti aceasta salata. (Ei bine, in luna mai inca nu exista rosii de foarte buna calitate, ci numai din cele de la eprubeta sau din cele care traveseaza cu vaporul strimtoarea Gibraltar, dar asta e...) S-a bucurat de un succes neasteptat. Plus ca arata foarte bine pe masa. Inevitabil, s-a produs de-clickul. Inca o reteta salvatoare! Simpla, gustoasa, good-looking. Evrika! Daca as fi stiut mai demult.. Din acel moment, am tot repetat-o, cu precadere la micul dejun de weekend al familiei. Si asa cum se intimpla cu alte retete de ale mele pe care tind sa le repet exagerat de multe ori si fara obligatoriile pauze.. am ajuns sa o fac cam des. De la entuziasmul general s-a trecut la o atitudine neutra a consumatorilor din familie, apoi la plictis, respectiv dezinteres.
Long story short.. hai sa spun acum cum se face treaba asta. (Nefiind prea multe de spus, de altfel, a trebuit sa bla-bla la inceputul postului, ca sa para lucrurile mai interesante decit sunt in realitate. Plus ca retetele fara o mica istorie in spatele lor mi se par cam anoste. Mai ales la salata caprese, pe care au mai scris-o vreo cinshpe mii de bloggeri culinari inaintea mea.)
Therefore..:

Ingrediente:

• rosii
• mozzarella
• frunze de busuioc
• ulei de masline, sare, piper sau cimbru

Mod de preparare:

•  Rosiile se spala cu grija, eventual se decojesc daca nu aveti incredere in sursa lor de provenienta (e clar ca nu am rezolvat cu asta problema chimicaleler, dar macar atit sa facem..). Se taie rondele egale ca grosime (~ jumatate de cm). Cu un cutit foarte bine ascutit, evident.
• Mozarella se scurge bine de zeama (eu o trec si prin jet de apa rece, dar nu stiu daca e necesar..) si se taie deasemenea in felii.
• Pe o farfurie sau un platou, se intercaleaza brinza cu rosiile. 'Modelul' este de obicei cel din poza, adica iese un fel de coronita, pentru care folosesc de regula maxim 2 rosii medii si o bila de mozzarella (ajunge cam pentru doua persoane). Fiecare face insa cum vrea: concentric, in spirala, in siruri paralele etc.
• Se picura ulei, de preferinta ulei de masline de cea mai buna calitate. Nu-i bai insa daca folositi orice alt ulei (poate nu mai aveti voie s-o numiti 'caprese', dar merge si asa). Se presara sare si piper. Recomand sa folositi si cimbru uscat, eventual in loc de piper. Eu asa fac si tare mult imi place.
• Se decoreaza cu frunzulite proaspete de busuioc.
• Resturile de rosii (adica bucatelele ramase dupa taierea feliilor) pot fi valorificate: se taie in cubulete si se plaseaza in mijlocul farfuriei. Citeva masline pe linga toatea astea iarasi nu are cum sa fie rau.
• In unele din retetele care circula pe internet, in loc de sare+piper+ulei de masline se foloseste un pesto (cimbru+usturoi+ulei+seminte de pin). Idee foarte buna, dar care complica exponential, dupa parerea mea, aceasta reteta simpla.

Am spus deja ca anul acesta am rosii din gradina mea? Meritul nu este al meu, nu. Nu am crezut nici o secunda ca va fi posibil. Realitatea demonstreaza ca o munca intensa, de tip hobby, combinata cu seminte 'de la mama' si cu disponibilitatea unui petec de pamint (nu cred ca avem mai mult de 2 metri patrati dedicati rosiilor) da rezultate foarte bune, asa cum se vede in poza de mai jos. Au crescut ditamai copacii, mari cit mine si pline de rod. Rosiile se coc pe rind, in legea lor, nu le grabeste nimeni. Sunt mai gustoase decit cele de supermarket si, cel mai important, cit se poate de bio. Le-a mai 'ingrasat' eventual pisica, dupa metodele ei, insa la asta nu veau sa ma gindesc prea mult.

Incerc sa fac rost si de poze cu niste close-up-uri faine, de rosii mari si coapte. Cele citeva instantanee pe care le-am facut tare mai m-au chinuit: fie partial in umbra, fie neclare.. Camera e de vina, clar.

Concluzie finala: alaturi de clasicele crema de avocado, crema de naut si crema de fasole, in lista retetelor ras-folosite de noi la micul dejun a intrat si aceasta reteta. Ceea ce recomand la toata lumea.

Update: Cateva poze noi, cu rosii din gradina.