Crumble cu mere

Sau crumble 'reloaded'. Caci, dupa ce am facut de vreo zece ori crumble cu mure/coacaze/capsuni, am spus 'stop', asa nu se mai poate. Nu de alta, dar cind fac aceeasi reteta de prea multe ori intr-un interval scurt de timp, in loc sa-mi iasa din ce in ce mai bine, incep sa o gresesc, sa dau rateuri!? Si dupa aceea trebuie sa treaca luni intregi ca sa vreau sa o refac. Iar pentru ca tin prea mult la aceasta reteta (descoperirea verii!), am zis sa mai schimb ceva la ea, sa fie altfel, sa-mi pacalesc subconstientul cu ceva nou. Elementul de noutate a fost de data aceasta un fruct care incepe acum sa aiba sezon. A ghicit cineva? Ei bine, nu era nici greu, caci scrie deja in titlu :) - e vorba de mere.
Ideea cu merele a venit, indirect, de la altii, mai exact de la vecina mea. Careia, in momentul in care m-am laudat ca stiu sa fac un crumble grozav, mi-a spus ca a facut si ea, mai demult, dar cu mere. Atunci mi-am zis 'aha, deci merge SI ASA'. Deci vedeti cum se poate extinde un repertoriu culinar: e suficient sa incepi sa deschizi subiectul, ca si afli ceva nou.
Asadar, a unsprezecea oara (si inca alte citeva dati dupa aceea) am facut crumble cu mere. La care am adaugat si mure de la congelator ('sechele' ale trecutului). Si un alt element de noutate: in loc de faina de griu, pentru aluat, am folosit faina de migdale. Iata reteta:

Ingrediente:
- 6 sau 7 mere medii
- mure (2-3 pumni)
- 1 lingura de zahar + 1 pliculet de zahar vanilat
- sucul de la o lamiie
- aluatul: 140 g faina de migdale (sau, daca nu aveti, faina de griu), 40 g zahar, 80 g unt, 1 praf de sare

Mod de preparare:

• Am curatat merele de cotor si de coaja, le-am taiat in felii subtiri (la un mar mediu, sa zicem ceva intre 12 si 16 felii).
• Am pus feliile de mere si murele (de la congelator) in tava Jena, am presarat zaharul si l-am distribuit intre fructe, am turnat apoi zeama de lamiie.
• Aluatul: am taiat untul cubulete mici, le-am asezat pe o farfurie pe care am dat-o la congelator ca. 10 min. Migdalele le-am macinat pina s-au facut un fel de faina. Eu am folosit un mixer bat, de mina, caruia i se poate atasa un recipent de plastic cu o lama in forma de S in centru. Deci un fel de robotel de bucatarie. Am macinat pina nu s-a mai observat nici un progres. Faina rezultata nu a iesit super fina, insa a fost ok. Am amestecat apoi cu mina: faina de migdale, zaharul si untul, pina s-a facut.. nu chiar un aluat farimicios, ca in cazul fainii de griu, ci un aluat destul de greu de lucrat la mina, umed, lipicios. Cred ca ar fi fost mai simplu sa il fac la robotul de bucatarie. La prima incercare, nici nu eram convinsa ca o sa functioneze, insa ce nu facem noi de dragul.. migdalelor care sunt la mare moda acum. Dar s-a meritat, caci la sfirsit nu a observat nimeni diferenta ('Da? Chiar e din migdale? Nu mi-am dat seama..')
• Am distribuit aluatul peste compozitia cu mere si am dat la cuporul preincalzit la ~200°C pentru ca 35 min.

Am servit cu inghetata de vanilie (nu, nu din productie proprie; de la inghetata de pepene galben, nu am mai facut nimic, cuva masinii de inghetata inca ma mai asteapta in congelator..).
A iesit de fiecare data foarte bun. Insa cel mai bun si mai bun :) iese atunci cind merele sunt coapte si mai dulci, clar. Noi am avut mere culese din copaci de pe cimpuri, capaci fara stapin, absolut bio, mai toate cu viermisori si cu alte imperfectiuni, nu chiar foarte coapte, insa ok.

Trebuie sa recunosc, o data am facut si cu mere din copacul vecinilor. Au un mar exact la granita intre gradinile noastre; este relativ tinar si mic de inaltime, insa asa de plin de fructe, incit i-au sprijinit crengile cu niste pari, ca sa nu se rupa. Este extraordinar de frumos, si aproape ca ti se face mila cind il veti cum se incovoaie sub proprii lui copii, sa zicem asa. Cind vecinii au fost plecati in concediu, m-am dus si am luat citeva mere de pe jos, erau asa de multe si incepusera sa se strice de la ploaie. Moment in care m-a vazut fetita. 'Da' ce faci aici? Stie U. ca iei mere de la copacul lor?' Oops. Copilul poate sa fie citeodata mai perspicace si mai corect chiar decit politia germana. 'Pai nu-i nici o problema, zic eu. U. mi-a zis ca putem sa luam si noi (era adevarat). Si vezi doar, sunt de pe jos, de pe partea noastra, si se strica, e pacat de ele."A parut convinsa. Insa am stiut: primul lucru pe care trebuia sa-l fac la revederea cu vecina era sa-i spun de merele culese de pe jos, altfel copilul mi-o va lua inainte, ma va 'turna'.

Mere super frumoase in bataia soarelui: